16 Apr
Michael Chang 626 vizualizari
Totul e în mâna lui Dumnezeu


Michael Chang joacă tenis profesionist din 1988 când avea 16 ani, câştigând peste 30 de turnee în toată lumea. Cea mai bună clasare a sa a fost locul 2 în lume, în 1996, iar cel mai rapid serviciu al său a fost cronometrat cu 208 km/h. Michael Chang a devenit creştin în anul în care a intrat în tenisul profesionist. „La vârsta de 15 ani eram într-o perioadă de căutări. La acea vârstă, îmi puneam întrebări de genul : ce semnificaţie are viaţa ? Încercam astfel să mă regăsesc pe mine însumi. Aveam o mulţime de întrebări. Bunicii mei mi-au dat o Biblie şi m-au rugat să o citesc zi de zi. Într-o seară, neavând nimic de făcut, m-am decis să studiez Biblia mai îndeaproape. Uitându-mă la sfârşit, în index, am văzut că includea o mulţime de subiecte. Aşa că mi-am ales subiectele cum ar fi: dragostea şi prietenia şi astfel am găsit în Biblie adevărul şi felul cum mi-aş dori să-mi trăiesc viaţa. De atunci am început să citesc despre viaţa lui Isus Cristos, despre dragostea Sa pentru oameni şi înțelegând asta L-am acceptat pe El ca Domn şi Mântuitor al vieţii mele.”

 

Cea mai importantă victorie din carieră a fost Openul Francez în 1989. La 17 ani şi trei luni a fost cel mai tânăr câştigător al unui concurs de Grand Slam. În 1996, a ajuns în finala marelui concurs Australian Open, pierzând în faţa lui Boris Becker şi în finala U.S. Open unde a fost învins de Pete Sampras.

Credinţa lui îi arată o perspectivă clară asupra vieţii.

„Cred că poți fi liniștit să ştii că totul e în mâna Domnului. Observ cât de multe lucruri mi se întâmplă în viaţă şi ştiu că totul nu e doar o întâmplare sau o simplă coincidenţă. Ştiu că Dumnezeu mă iubeşte şi că întotdeauna va merge alături de mine. Mă simt foarte încurajat şi fericit să ştiu că, indiferent de ceea ce s-ar putea întâmpla, El este alături de mine.”

 

Galerie Foto
CATEGORII
un mesaj de eroare
Proiectul sportivi in actiune


Everystudent.roClick aici daca doriti sa cunoasteti mai multe despre Dumnezeu